Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a urcat în mai multe poziții în Unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților, Top Shanghai, care a făcut publică ierarhia instituțiilor de învâțământ superior pe domenii. UMF Carol Davila este prezentă în categoria Științe Medicale, iar Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în trei domenii.
Universitatea de Medicină și Farmacie „ Carol Davila” din București este poziționată în clasamentul universităților pe 2020, dat publicității luni, în intervalul 151-200 în domeniul „Medical Sciences”, pe subiectul „Clinical Medicine”, potriviti unui comunicat de presă transmis marți de instituție. În ediția din 2019 a acestui top, UMFCD se plasa în segmentul 201 – 300.
Pentru a fi incluși într-un clasament pe un domeniu, universitățile trebuie să aibă un număr minim de publicații de cercetare în perioada 2014-2018. Pragul de publicare este diferit în funcție de subiectele pe domenii ale clasamentului. Datele bibliometrice sunt colectate de pe Web of Science și InCites.
„Ascensiunea remarcabilă pe care a avut-o Universitatea noastră în acest prestigios TOP internațional, în ultimii ani, demonstrează că întreaga comunitate academică de la Carol Davila, a depus eforturi remarcabile în planul cercetării științifice medicale. Aceste eforturi devin progresiv comparabile cu cele ale centrelor universitare de top din lume, după cum se poate vedea la o privire de ansamblu în clasament”, a declarat declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
„Trebuie să susținem eforturile inițiate în ultimii 8 ani, de dezvoltare a capacității de cercetare disponibile în UMFCD. Alături de aceste acțiuni, vom identifica și aplica în următoarea perioadă mecanisme suplimentare de motivare și stimulare ale cadrelor noastre didactice pentru a se implica și mai mult în activitatea de cercetare. Astfel, vom putea menține acest trend ascendent și vom deveni un lider european regional”, a completat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga
Și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) își păstrează, prin programele sale, locul între cele mai prestigioase universităţi din lume, în Clasamentul Shanghai 2020 pe domenii, potrivit unui comunicat al instituției.
Potrivit UBB, domeniul de știință Ingineria și Știința Energiei (Energy Science & Engineering) ocupă, în acest an, o poziție onorabilă în intervalul 301-400 în clasament, UBB fiind singura universitate din România inclusă în clasamentul aferent acestui domeniu.
Și în ceea ce privește domeniul Matematicii, UBB își păstrează poziția de lider la nivel național, fiind singura universitate românească prezentă între primele 500 de universități ale lumii.
UBB este prezentă în clasamentul Shanghai 2020 și cu domeniul Științele Pământului (interval 401-500), ocupând poziția a doua în țară. La rândul său, domeniul Fizică poziționează UBB între primele 500 de universități ale lumii pentru al treilea an consecutiv, ocupând poziția 2-4 în țară.
„Ranking-urile internaționale sunt mijloace excelente de diagnostic academic obiectiv, care pot fundamenta astfel politici academice de tip „evidence-based”. În acest an, prestigiosul ranking ARWU/Shanghai și-a modificat criteriile pentru a da o mai mare pondere contribuțiilor de calitate, în dauna cantității. Acest lucru a ridicat ștacheta vizibilității/impactului internațional și mă bucură să văd că UBB are încă cele mai multe domenii dintre universitățile românești incluse în acest ranking. Repet însă: deși noi creștem, alții, din alte țări, cresc mai mult și mai repede prin programe naționale dedicate; fără astfel de programe în țară nu știu dacă/cât noi sau UB vom mai rezista să reprezentăm România în clasamentele internaționale, pentru a contribui astfel și la competitivitatea țării”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Criteriile de excelenţă – de educaţie şi de cercetare – folosite în analiză reprezintă garantul autenticităţii clasamentelor internaţionale şi de aceea aceste clasamente sunt cele care trebuie să fie piloni de referinţă în evaluarea universităţilor și pe plan intern, chiar dacă indicatorii acestor criterii sunt adaptați, fără a li se modifica însă semnificația, competitivității mediului academic românesc, se arată în comunicatul UBB.
În evaluarea globală, în cea mai recentă ediție a clasamentului, din 2019, se află doar două universități din România: UBB ocupă prima poziție la nivel național (701-800), iar Universitatea din București (UB) poziția 901-1000.